Dispută administrativă la Ploiești: delegarea atribuțiilor primarului, contestată de Prefectura Prahova

Decizia primarului Mihai Polițeanu de a delega atribuțiile sale, în perioada concediului de odihnă din luna ianuarie, către viceprimarul Zoia Staicu a ajuns în atenția instanței, după ce Prefectura Prahova a formulat acțiune în contencios administrativ.

Contextul este unul tensionat. În martie 2024, Consiliul Local a adoptat o hotărâre prin care stabilea ordinea în care viceprimarii exercită calitatea de înlocuitor de drept al primarului, iar primul desemnat a fost Alexandru Săraru. Acesta a invocat respectiva hotărâre atunci când a aflat că atribuțiile edilului au fost delegate către Zoia Staicu.

Săraru a susținut că dispoziția emisă de primar încalcă voința exprimată de Consiliul Local și cadrul stabilit anterior. În replică, apropiații lui Mihai Polițeanu au arătat că hotărârea din martie 2024 se referă la situații speciale, cum ar fi suspendarea sau încetarea mandatului, și nu la absențe temporare precum concediul de odihnă.

Intervenția Prefecturii a adus o nouă dimensiune disputei. Prefectul Daniel Nicodim a precizat publciației ziarulincomod.ro că, din analiza instituției, primarul avea dreptul să delege atribuțiile în perioada concediului. Cu toate acestea, problema identificată privește temeiul legal indicat în dispoziție.

Actul administrativ a fost fundamentat pe art. 152 alin. 1 din OUG 57/2019, articol care, potrivit Prefecturii, nu reglementează situația delegării atribuțiilor pe durata concediului. Exercitarea integrală a atribuțiilor primarului de către un viceprimar este prevăzută expres de art. 163 din aceeași ordonanță și doar în cazuri limitative, precum demisia, decesul sau incompatibilitatea, cu condiția unei desemnări prealabile de către Consiliul Local.

În aceste condiții, Prefectura a considerat că dispoziția ar fi fost redactată și fundamentată juridic în mod eronat, motiv pentru care a fost atacată în instanță. Litigiul va fi soluționat de judecători, care vor decide dacă eroarea de temei legal afectează valabilitatea actului.

Cazul scoate la iveală nu doar o dispută juridică, ci și una politică și administrativă, care evidențiază tensiunile existente la nivelul conducerii municipiului Ploiești.

Articole recente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button